по-русски  česky  română 

Căutare avansată
Articol de notificare Printează Micşorarea literelor Mărirea literelor

Prim-viceministrul al afacerilor externe dl. Jiří Schneider în Moldova

(This article expired 30.06.2014.)

Pe 24 mai 2012, Prim-viceministrul afacerilor externe, Secretarul de Stat pentru afaceri europene al Republicii Cehe, dl Jiří Schneider, s-a aflat într-o vizită de lucru la Chişinău.

Pe 24 mai curent, Prim-viceministrul afacerilor externe, Secretarul de Stat pentru afaceri europene al Republicii Cehe,  dl Jiří Schneider,  s-a aflat într-o vizită de lucru la Chişinău, programul căreia  a inclus întrevederi cu dl Iurie Leancă, Viceprim-ministru, Ministru al afacerilor externe şi integrării europene, dl Eugen Carpov, Viceprim-ministru pentru Reintegrare, dl Andrei Popov, Viceministru al afacerilor externe şi integrării europene, precum şi întâlniri cu experţi în problematica transnistreană din cadrul  societăţii civile. 

Discuţiile cu oficialii moldoveni s-au axat pe subiectele majore ale relaţiilor bilaterale precum modalităţile de dezvoltare a dialogului politic, susţinerea plenară de către autorităţile cehe a reformelor desfăşurate în Republica Moldova şi a eforturilor de integrare europeană a ţării, cooperarea în cadrul Programului „Visegrad pentru Parteneriatul Estic”, necesitatea intensificării comerţului şi atragerii investiţiilor cehe în economia naţională.

De asemenea, în cadrul discuţiilor au fost abordate subiecte ce ţin de implementarea proiectelor de asistenţă pentru dezvoltare şi posibilitatea de extindere a acestora în regiunea transnistreană, în contextul eforturilor autorităţilor moldoveneşti de consolidare a măsurilor de încredere între ambele maluri ale Nistrului.

Actuala vizită se înscrie în şirul de activităţi planificate pentru marcarea celor 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări, pe data de 1 iunie 1992.

Dl. Schneider a acordat cu ocazia vizitei sale interviul postului Moldova 1.