česky  english  română 

Căutare avansată

Cultura

 

Cultura cehă are rădăcini serioase în trecutul său bogat. Astfel, vizitatorii din întreaga lume pot să viziteze unele dintre cele mai frumoase şi mai vechi opere ale arhitecturii, literaturii şi artelor plastice.

Arte plastice (pictură, scuptură, arhitectură)

Cea mai veche statuetă descoperită este evaluată de arheologi că ar avea o vechime de 30 000 de ani. Cu o înălţime de 17 cm şi forme ovale, Venuše din Věstonice (Venus din Věstonice) poartă acest nume după locul în care a fost descoperită în Dolní Věstonice în Moravia.

Din anul 1100 până la începutul secolului al 13-lea artele plastice au fost dominate de arta romanică, reprezentată de sculpturi în relief, fresce şi ilustraţii de manuscrise .Reprezentative pentru sculpturile în relief este forma ferestrelor palatului din Olomouc şi tripticul din mânăstirea Sv.Jíří din Hradul praghez, reprezentându-l pe Přemysl I şi stareţa Aněžka. Cea mai veche şi mai importantă frescă în stil romanic este aşa - numitul ciclu al lui Přemysl din rotonda sf.Ecaterina din Znojmo în timp ce Codexul de la Vyšegrad, conţinând numeroase iniţiale, scene din Vechiul şi Noul Testament este un manuscris superb ilustrat de călugări.

In sec.14 arta gotică a cunoscut o mare dezvoltare la curtea împăratului Sfântului imperiu roman şi al regelui ceh Carol IV (1347-1378). Concepţia monumentală a politicii lui Carol şi eforturile spirtuale ale epocii au fost exprimate în special prin pictura murală. In acest sens trebuie menţionată activitatea Maestrului Theodoric, pictorul de curte al regelui care printre altele a împodobit Capela sf.Cruci din castelul Karlštein cu 129 de tablouri sub formă de panouri, reprezentând figuri de martiri, fecioare, papi, episcopi şi abaţi din oastea din ceruri a lui Cristos şi creaţia Maestrului altarului de la Vyšší Brod, cuprinzând un ciclu de nouă tablouri din viaţa lui Cristos.

Un rol cheie în evoluţia artei în stil gotic l-a avut arhitectura. Stilul gotic a fost adus în ţările cehe din Franţa în prima jumătate a secolului al 14-lea de arhitectul francez Matei din Arras. El a proiectat prima fază de reconstrucţie a catedralei Sf.Vít şi biserica Carol cel Mare din Karlov în Praga, mânăstirea pragheză Na Slovanech, biserica sf.Jacob din Kutná Hora, biserica sf.Ilie din Třebon, biserica sf.Bartolomej din Plzen şi sala capitulului de la mânăstirea din Sázava. Dar arhitectura gotică a atins apogeul său şi un nivel european prin creaţia arhitectului german Peter Parléř din Gmund (1330-1399). Parléř provenea dintr-o familie germană de arhitecţi şi sculptori care au avut o contribuţie remarcabilă la dezvoltarea artei şi arhitecturii gotice din Europa Centrală. Tânărul arhitect care a fost invitat la Praga de regele Carol IV şi a rămas să lucreze aici până la sfârşitul vieţii a primit sarcina de a încheia reconstrucţia catedralei Sf.Vít care în 1344 fusese înălţată la rangul de sediu arhiepiscopal. Noua catedrală urma să fie folosită ca loc de încoronare şi loc de înmormântare a regilor cehi. Parléř a introdus elemente noi de proiectare a boltei imensului spaţiu al catedralei - bolta sub formă de evantai, prima de acest fel din Europa Centrală şi noi ancadramente ale ferestrelor, având ca motiv principal flacăra. De asemenea, Parléř şi discipolii săi a conceput şi construit Capela Sfinţilor din castelul Hradčany, portalul nordic al bisericii Sf.Fecioarei Maria Týn, biserica sf. Bartoloměj din Kolín şi a început să lucreze la ridicarea catedralei sf.Barbora din Kutná Hora.

De arhitectură a fost strâns legată creaţia sculpturală, reprezentată mai ales de statuile diverşilor sfinţi care împodobeau exteriorul şi interiorul bisericilor. De la mijlocul secolului al 14-lea odată cu dezvoltarea cultului Fecioarei Maria au fost create superbe statui reprezentând-o pe Fecioara Maria cu pruncul în braţe. Cea mai importantă operă a şcolii lui Parléř strâns legată de politica oficială a regelui Carol IV sunt cele şapte monumente funerare ale unor prinţi şi regi din catedrala sf.Vít şi galeria de 21 de busturi, reprezentându-i pe membrii familiei regale Luxemburg, printre care pe regele Carol IV şi pe soţiile lui, arhiepiscopi şi constructori ai catedralei sf.Vít , precum şi statuile regelui Carol IV, ale fiului său Václav şi a patronilor cehi care împodobesc Turnul podului din Staré Město.

Tradiţia artistică gotică a fost întreruptă în perioada războaielor husite, fiind reluată la cumpăna secolelor 15-16 prin aşa-numitul gotic târziu.

Curtea împăratului Rudolf II l-a avut ca pictor de curte pe italianul Giuseppe Arcimboldo care a folosit stilul alegoric, reprezentând anotimpurile sau fenomenele naturii.

După lupta de la Bílá Hora (Muntele Alb ) din 1620, în ţările cehe s-a născut un stil baroc propriu cunoscut sub numele de barocul cehcare a fost influenţat cel mai mult de barocul din Bavaria şi Austria. Acest stil a marcat puternic aspectul oraşelor mari şi mici, dar şi al satelor cehe care au fost baroce până în perioda socialistă. In secolele 17-18 nu numai că au fost construite noi edificii, dar şi cele vechi au fost restaurate în stil baroc. Trăsătura caracteristică a barocului a fost adaptarea construcţiilor la specificul ţinutului şi ansamblurilor urbane. In pictură barocul este reprezentat de trei pictori care au devenit cunoscuţi şi pe plan european: Petr Brandl(1668-1735), autorul multor tablouri de altar de mari dimensiuni, pictate în culori calde şi reprezentând scene biblice în care sfinţii sunt reprezentaţi ca fiinţe umane, Jan Kupecký(1667-1740) cu autoportrete şi portrete în grup care surprind trăsăturile temperamentale ale persoanei pictate şi Václav Vavřinec Reiner (1689-1743). Acesta din urmă s-a remarcat mai ales prin fresce monumentale, ca de pildă ornamentarea palatului Černín, a bisericii sf.Jan Nepomuncký din Hradčany, capela castelului familiei Lobkovice din Roudnice). Un fenomen singular al artei baroce inclusiv în plan european a fost graficianul Václav Hollar(1607-1677) care a fost nevoit să plece din Cehia, stabilindu-se în Anglia. A pictat numeroase portrete, hărţi, peisaje, precum şi vederi ale oraşelor europene care au o valoare artistică şi documentară deosebită.

In sculptură stilul baroc a fost reprezentat de două personalităţi rivale: Ferdinand Maxmilian Brokoff (1688-1731) şi Matyáš Bernard Braun ă (1684-1738). In timp ce Brokof, a decorat oraşul Praga cu statuile sale pline de tensiune interioară ( de pildă câteva ansambluri scupturale de pe Podul lui Carol, parţial biserica Sf.Nicolae şi biserica sf.Havel din Staré Město), Breaun a lucrat la ornamentarea bisericii iezuite sf.Clement din Staré Město. Dar Braun a devenit cunoscut mai ales prin complexul arhitectonic din Kuks ( Cehia de răsărit) creat la comanda contelui non-conformist F.A. Šporek în 1692. Lapidariumul din Castelul din Kuks construit pentru contele cuprinde o suită de statui alegorice din gresie, reprezentînd virtuţile şi viciile. In apropierea castelului Braun a conceput aşa - numita potecă ştiinţifică Behlém, unde a sculptat în stâncile din gresie şi în peşteri.

In arhitectură stilul baroc a fost legat mai ales de opera lui Cristoph Dietzenhoffer (1655-1722) tatăl şi Kilián Ignác Dietzenhoffer fiul (1689-1751). Capodopera celor doi este Biserica sf.Nicolae din Malá Strana, o adevărată bijuterie a arhitecturii baroce a cărei ridicare a durat 60 de ani astfel încât cei doi au murit înainte de a o vedea terminată; biserica care a fost inaugurată de iezuiţi, constituie un exemplu de colaborare în familie: tatăl a realizat naosul, iar fiul capela şi domul. Deşi a realizat numeroase clădiri, Kilián Ignác a fost interesat în special de biserici, el ajungând să-şi depăşească tatăl. In timp ce Cristoph Dientzhofer a preferat planul longitudinal, fiul său a folosit construcţiile centralizate pe care le-a realizat sub forma unei cochilii duble.

A doua jumătate a secolului al 19-lea s-a remarcat prin avântul economic deosebit al ţărilor coroanei cehe, o formaţiune statală mare în cadrul monarhiei austro-ungare. Concepţiile patriotice s-au concretizat în edificarea Teatrului Naţional în 1868-1883 şi a Casei artei - Rudolfinum,care au grupat în jurul lor aşa numita generaţie a Teatrului naţional formată din pictori, sculptori şi arhitecţi.

Romantismul s-a dezvoltat în anii 20 ai secolului al 19-lea odată cu mişcarea revoluţionară şi cu eforturile micilor popoare europene de a-şi căuta propria identitate, mai ales în trecutul îndepărtat şi în cultura populară. In ţările cehe romantismul este reprezentat de pictorul de nivel european Josef Navrátil (1798-1865), creatorul unor picturi murale de mari dimensiuni, reprezentând peisaje minunate ale Alpilor din Austria, Elveţia şi Italia şi Josef Mánes(1820-1871) creatorul unor tablouri de mici dimensiuni, reprezentând peisaje şi portrete. A împodobit Orologiul din Praga în 1866 cu 12 compoziţii, reprezentând lunile anului, în care a folosit elemente ale peisajului ceh, morav şi slovac.

Realismul este reprezentat în pictură de Chitussi(1847-1891), cu tablouri mici, adevărate bijuterii ale picturii care evocă frumuseţea peisajelor din cehia şi regiunea deluroasă ceho-moravă, iar în sculptură de Josef Václav Myslbek (1848-1922) dintre lucrările de referinţă ale căruia trebuie amintite statuia reprezentând Muzica din foaierul Teatrului Naţional şi statuia ecvestră a sf.Václav din Václavské náměstí.

In anii 90 ai secolului al 19-lea şi în artele plastice din ţările cehe s-au manifestat impresionismul şi simbolismul. Personalitatea cea mai importantă a acestei generaţii care a îmbinat în creaţia sa influenţa celor două curente europene a fost pictorul Jan Preisler (1872-1918).Max Švabinsky (1873-1962) a fost un virtuos desenator, grafician şi pictor, primul profesor de grafică de la Academia din Praga, un portretist de excepţie, ilustrator şi creator de timbre şi bancnote, la care trebuie adăugate şi câteva opere monumentale.

Cel de-al doilea val al simbolismului care a avut loc în ajunul primului război mondial este legat de gruparea Sursum din care s-au născut cele două nume reprezentative pentru arta cehă modernă: Jan Zrzavý şi Josef Vachal.

Curentul Secesionist este indestructibil legat de opera pictorului şi artistului grafic ceh Alfons Mucha(1860-1939). După studii la Viena şi Munchen, în 1894 el se mută Paris, unde curând obţine recunoaşterea artistică datorită afişelor şi programelor de teatru create special pentru teatrul parizian Renaissance al celebrei actriţe Sarah Bernard. Sofisticatele sale portrete de femei, părul lor şi ghirlandele de flori elaborat aranjate în jurul feţelor se combină cu ornamentaţia fundalului sau cu rama tabloului au impus un curent nou.

In sculptură sunt reprezentativi doi artişti: Ladislav Šaloun (1870-1946) care a creat monumentul închinat Maestrului Jan Hus dezvelit în Staroměstké náměstí la 6 iulie 1915 cu ocazia comemorării a 500 de ani de la moartea marelui reformator ceh. Cel de-al doilea este Stanislav Sucharda (1866-1916) care a sculptat monumentul lui František Palacký de pe podul cu acelaşi nume. Mai trebuie amintit al lui împreună cu statuia ecvestră a sf.Václav de Myslbekterminat abia în 1924 reprezinte opere de scuptură unice în scuptura cehă.

In arhitectură art nouveau s-a dezvoltat mai ales la Praga într-o formă artistică independentă care a fost promovat mai ales de Academia de Arte Aplicate din Praga. Decorarea faţadelor cu ceramică şi stucaturi de către Klouček a fost atât de răspândită şi imitată încât a devenit curând o caracteristică a clădirilor art nouveau din oraşele cehe. Alte personalităţi reprezentative Jan Kotěra,elev al arhitectului vienez Otto Wagner şi Osvald Polívka care a proiectat şi construit Casa municipală din Praga.

La începutul anilor 20 apare la Praga un grup format din 8 artişti care se prezintă publicului în 1908 sub numele de Osma (Cei opt). Dintre ei fac parte Emil Fila, Bohumil Kubišta, Antonín Procházka. Primii doi au trăsătura comună de a fi fost puternic marcaţi de experienţa războiului. In plus, E.Fila care a cunoscut experienţa lagărului de concentrare de la Buchenwald care i-a şubrezit sănătatea. Kubista care a folosit în picturile sale cunoştineţe sale d eoptică şi fiziologie a vederii a fost obligat să intre ca ofiţer în armata austro-ungară , iar Procházka a fost profesor de desen la şcoală şi pictor ocazional.

In anii 30 ai secolului 20 încep să creeze reprezentanţii surrealismului ceh, mai ales cei din Grupul Ra în care s-a remarcat cuplul Jindřich Štýrský (1899-1942) şi Toyen(1902-1980). Štýrský este primul surrealist care s-a ocupat de colaje colorate şi a studiat în mod sistematic visele ca inspiraţie a creaţiei artistice în timp ce Toyen, pe numele adevărat Marie Černínová a fost un personaj cheie al artei avngardiste surealiste europene şi în plus tipul de femeie rebelă cu o mare imaginaţie.

Anii 40 au însemnat o traumă pentru artişti care au început să folosească simbolistica pentru a exprima sentimentele de însingurare şi suferineţe provocate de război.

In anii 50 crează diverşi artişti aparţinînd grupării surrealiste care crează opere abstracte: Vl.Boutník(1924-1968), Jiří John(1923-1979)- La începutul anilor 60 domină arta nefigurativă. Figurile umane şi lumea materială încep să se piardă ceea ce crează o reacţie naturală. In curentele noi de avangardă apare din nou figura umană, care este însă percepută în alt fel decât în timul renaşterii sau barocului. In anii 70 se înregistrează o revenire la reprezentările iluzioniste a realităţii şi a vieţii cotidiene. Realitatea este prelucrată cu o tehnică picturală minuşioasă, care foloseşte vopselel acrilice, retuşurile şi chiar proiecţiile fotografice. Trebuie menţionat Theodor Pištěk (n.în 1932) care s-a remarcat ca scenograf şi creator de costume (a creat costumele pentru filmul Amadeus al lui M.Forman).

Muzică

A fost întotdeauna o componentă naturală a vieţii cehilor şi a creat opere care fac parte din elita muzicii universale. Inceputurile tradiţiei muzicale independente îşi au originea în evul mediu, când slujbele erau cântate în slavonă şi nu în latină. In perioada barocă muzicienii cehi au preferat să plece din ţară, ca de pildă Johan Wenzel Stamitz care a ajuns compozitor la curtea principelui elector Karl Theodor din Manheim. In secolul al 18-lea viaţa muzicală din Cehia era atât de bogată încât călătorul englez Charless Burney a poreclit-o "Conservatorul Europei": In 1787 a avut loc la Praga premiera operei Don Giovanni compusă de Mozart pentru Teatrul Nostitz (astăzi Teatrul de Stat), iar compozitorul a devenit şi a rămas fiul adoptiv şi cetăţean de onoare al oraşului Praga.

Secolul 19 este marcat de cele trei nume de referinţă ale muzicii naţionale cehe: Smetana, Dvořák şi Janáček.

Bedřich Smetana (1824-1884), compozitor, dirijor, pianist şi pedagog la Goteborg în anii 1856-1861 a oferit lumii opera cehă cea mai des reprezentată Mireasa vândută, dar şi alte opere ca de pildă Dalibor şi Libuše, aceasta din urmă fiind prezentată la inagurarea Teatrului Naţional în 1883. Smetana a creat şi ciclul de poeme simfonice Patria Mea, o celebrare a zonei rurale şi a istoriei pământului său natal. Din acest ciclu cel mai cunoscut şi mai des interpretat este poemul Vltava.

Antonín Dvořák (1841-1904) a fost un maestru al simfoniei, al muzicii de cameră şi oratoriei. De asemenea a compus piese pentru pian (valsuri, humoreşti, dansurile slave) şi pentru coarde, lieduri, coruri, opere ( Rusalka) şi 9 simfonii. In 1892-1895 a fost directorul Conservatorului naţional din New York şi din această perioadă datează celebra simfonie a 9-a Din Lumea Nouă care în 1969 a însoţit primi paşi ai astronuaţilor pe Lună. A compus de asemenea ciclul Muzică din Moravia (1875) care dovedeşte o sensibilitate deosebită bazată pe interpretarea genială a folclorului morav.

Leoš Janáček (1854-1928 ) a preluat metoda lui Smetana şi Dvořák, dezvoltându-şi propria sa teorie despre "melodia vorbită", conform căreia forma melodică urmează modelul de ton al vorbirii. El a compus opere recunoscute pe plan mondial Jenufa , Mica vulpiţă vicleană şi Katia Kabanova . La doi ani după înfiinţarea Academia de artă muzicală de la Praga (27 octombrie 1945), în 1947 Janáček a fondat Academia de artă muzicală de la Brno şi festivalul anual de muzică contemporană şi clasică care se bazează pe opera lui şi are loc în fiecare toamnă.

Dintre reprezentanţii muzicii secolului 20 se cuvin a fi amintiţi Josef Suk(1874-1935) care a compus muzică de cameră şi Bohuslav Martinů (1890-1959), care a compus concerte pentru pian, violoncel şi muzică pentru zece balete, dintre care cel mai cunoscut este Špalíček.

O dovadă a tradiţiei extraordinare a muzicii clasice o constituie Festivalul Internaţional de Muzică Pražské jarocare anul acesta a sărbători 60 de ani de la constituire. Prima ediţie a avut loc în mai 1946 sub egida preşedintelui republicii Eduard Beneš. De atunci festivalul se organizezaă în fiecare an în perioada 12 mai -3 iunie, iar din 1952 se deschide cu ciclul de poeme simfonice Patria mea de Bedřich Smetana şi se încheie cu simfonia a IX-a de Ludvik van Beethoven.

Teatrul

Deşi încă din evul mediu, cehii se puteau lăuda cu începuturile unui teatru propriu în limba naţională, adevărata lui dezvoltare a început în perioada renaşterii naţionale, respectiv la sfârşitul secolului al 18-lea. Primul spectacol dramatic în limba cehă a avut loc la Praga în 1771, deşi actorii erau germani şi aveau probleme de pronunţie.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea prima piesă naţională importantă a fost dramatizarea unei legende din secolul al XI-lea Oldřich şi Božena. In 1781 contele Anton Nostitz, una din figurile marcante ale oraşului a fondat Teatrul Nostitz, o clădire în stil neo-clasic (astăzi Teatrul de Stat) care a fost inaugurat cu piesa Emilia Galotti de Lessing. Deşi obţinuseră promisiunea de a juca pe scenă în limba cehă, curând actorii au fost nevoiţi să se mute într-un teatru mai mic din lemn numit Bouda în Václavské náměstí. Aici în 1834 în cadrul comediei muzicale a lui Josef Kajetan Týl (1801-1856) Fidlovačka a fost lansat cântecul Unde este ţara mea natală care avea să devină imnul naţional ceh.

Národní Divadlo (Teatrul Naţional) fondat prin colectă publică şi inaugurat în 1881 a ars mai târziu şi a fost reconstruit cu promptitudine tot prin colectă publică. Clădirea superbă proiectată de Josef Zítek, a fost reconstruită în mare parte de arhitectul Josef Schulz care a proiectat şi Muzeul Naţional din Václavské náměstí. La inagurarea Teatrului a fost prezentată premiera operei lui Smetana Libuše, bazată pe legenda prinţesei care s-a căsătorit cu un ajutor de fermier umil şi l-a inpsirat în fondarea oraşului Praga şi a dinastiei Přemyslilor.

Fondarea primei Republici Cehoslovace în 1918 a însemnat un nou progres al teatrului ceh. Cea mai importantă personalitate a perioadei a fost fără îndoială Karel Čapek(1890-1938), scriitor, dramaturg, ziarist, estetician, filozof. Este autorul unor drame utopice şi fantastice ( Din viaţa insectelor, Reţeta Makropoulos, Mama, Boala albă). In piesa sa R.U.R., prescurtare de la Roboţii Universali din Rossum, Čapek a folosit pentru prima oara cuvântul "robot", unul dintre puţinele cuvinte cehe care au intrat în vocabularul internaţional. Roboţii din piesă au emoţii umane şi apoi se revoltă împotriva stăpânilor lor asupritori - temă care nu ar fi fost de loc pe placul regimului sovietic de mai târziu.

In anii 1930 Ansamblul D-34 fondat de Emil František Burian şi Teatrul eliberat (Osvobozené divadlo) au reîntinerit scena teatrală cehă cu producţiile lor satirice şi muzicale. Anii de război, sub ocupaţie germană, au constituit o perioadă neagră pentru teatrul ceh. După terminarea războiului, speranţele pentru un nou început au fost spulberate deoarece regimul comunist a impus realismul socialist în locul unor manifestări artistice autentice. Totuşi, în această perioadă, la Praga s-au deschis câteva teatre mici care au adus un suflu nou: Na zábradlí (Teatrul de la balustradă), Semafor, Rokoko, Divadlo za branou (Teatrul din spatele porţii), Činoherní klub (Clubul Actorilor). In 1963 la teatrul Na zábradlí a avut loc premiera piesei lui Havel " Petrecerea din grădină" care a asigurat reputaţia internaţională a autorului. In 1965 teatrul a făcut un turneu cu această piesă în Berlinul de Vest, iar nu peste multă vreme ea a ajuns să fie jucată în toată lumea. Cea mai des interpretată piesă a lui Havel a fost însă " Audienţa" o piesă într-un singur act, bazată pe propria sa experienţă de viaţă când regimul a interzis publicarea pieselor lui şi a fost nevoit să-şi câştige existenţa muncind într-o berărie. Havel, Boris Hybner, un tânăr artist mim pe care îl cunoscuse pe vremea când lucra la teatrul Na zabradli şi Bohumil Hrabal au fondat prima companie de mimă cu un caracter extrem de subversiv. Umorul negru şi înfăţişarea neglijentă a celor trei au determinat caracterizarea lor drept cei "trei gândaci negri din Praga".

Hybner a fondat şi Teatrul Reduta care s-a deschis la câteva luni după invazia sovietică din 1968, dar curând avea să fie închis deoarece devenise punctul central de protest politic. In prezent, Hybner conduce Teatrul Studio de mimă şi gaguri care continuă tradiţia celebrului artist mim Ladislav Fialka. După 1968 închiderea forţată a teatrului ceh a fost prevenită deoarece din iniţiativa regizorului Ewald Schorn a fost creat un repertoriu combinat format din piese clasice (Strindberg, Beaumarchais, Goethe, Ibsen) şi piese contemporane (Hrabal, Albee, Steigerwald).

După opt ani de renovare, Teatrul Naţional şi-a redeschis porţile în1991, fireşte cu piesa "Don Giovanni" şi de atunci prezintă piese clasice. In paralel, s-au format teatre mici nu numai la Praga, dar şi în alte oraşe care promovează dramaturgia tânără, ca de pildă Teatrul Hadin Brno.

Două forme tipice de teatru ceh sunt teatrul de umor negru şi spectacolele de marionetă. Teatrul negru este reprezentat de spectacolele de la Lanterna Magica bazate pe o combinaţie foarte reuşită de proiecţii cinematografice, ecrane care se mişcă şi stîlpi caree susţin scena. Actorii evoluează în lumină şi întuneric, la diferite niveluri ale scenei, în combinaţie cu proiecţiile schimbătoare de pe ecrane unind filmul cu teatrul, mima şi dansul. Lanterna Magica a fost fondată de producătorul Alfred Radok care după 1968 a fost forţat să părăsească ţara şi a murit în exil în Suedia. Teatrul de păpuşi are o veche tradiţie în cultura cehă şi este foarte popular. La Universitatea Carol din Praga se predau cursuri de păpuşari şi design teatral. Dintre cele mai cunoscute spectacole sunt Orfeu şi Euridice sau Don Giovannni prezentate de Teatrul Naţional de Marionete.

Incepând din 1967, odată la 4 ani, se organizează la Praga concursul internaţional de scenografie şi arhitectură de teatru, cunoscut sub numele de Cvadrienala de la Praga. Este singura manifestare de această amploare din lume deoarece prezintă în mod unic cultura teatrală de pe toate cele cinci continente. Pe lângă expoziţia de scenografie, sunt organizate seminarii, ateliere de creaţie, întâlniri ale oamenilor de teatru din întreaga lume..Prestigiul internaţional al manifestării este confirmat şi de sprijinul permanernt acordat de UNESCO.

Film

Primul premiu Oscar a fost adus cinematografiei cehe de Jan Kadar şi Elmar Klos cu filmul Magazinul de pe strada principală în anii 60. Această perioadă este cunoscută datorită aşa numitului "nou val al cinematografiei cehe", ai cărui reprezentanţi marcanţi sunt Milo šForman (născut în 1932 şi stabilit în SUA după 1968) şi Jiří Menzel(născut la Praga la 23.2.1938). Principalele filme cehe ale lui Forman Peter cel negru (1963), Iubirile unei blonde (1965) şi Mingea Pompierului (1967) sunt considerate capodopere ale genului comic în epoca comunistă. Primul film regizat în SUA este Decolarea (1971), urmat de Hair (1979), dar filmele care i-au adus premiul Oscar şi celebritatea în întreaga lume sunt Zbor deasupra unui cuib de cuci (1975) şi Amadeus (1984) .

Jíří Menzel este pe lângă regizor de film şi teatru, actor de filn şi teatru. Activitatea lui Menzel ca regizor de teatru este legată de cele mai importante teatre din Praga (Na zábradlí, Teatrul Naţional, teatrul din Vinohrady), dar şi din České Budějovice şi Český Krumlov. A colaborat de asemenea cu teatre din Basel, Zurich, Berlin, cu Comedia Franceză din Paris, cu teatre din Ungaria, Finlanda şi Suedia. In multe din piesele sale a jucat el însuşi, iar pentru prestaţia artistică din spectacolul Pensiune pentru celibatari a primit Premiul Festivalului de teatru de la Tampere. Ca actor de film a jucat în unele din filmele sale ( Trenuri bine păzite , Vară capricioasă , Bărbaţi minunaţi cu manivelă ), precum şi în filmele unor regizori maghiari, austrieci, germani şi francezi. Practic aproape toate filmele lui Menzel au reprezentat Cehoslovacia şi Republica Cehă la festivalurile internaţionale de film, multe dintre ele obţinând improtante premii şi distincţii. Printre cele mai importante se numără premiul Oscar (cel mai bun film al anului) şi Premiul Festivalului internaţional de film de la Manheim în 1967 pentru Trenuri bine păzite Hugo de argint la festivalului filmului de la Chicago în 1967 pentru filmul In liniştea pădurii şi premiul festivalului internaţional de film de la San Franciasco pentru acelaşi film, premiul spectatorilor la festivalul internaţional de la Valladolid în 1986 şi nominalizarea la premiul Oscar în 1987 pentru filmul Sătucul meu drag şi multe altele. In 1989 i-a fost decernat de către ministrul francez al culturii Ordinul de ofiţer al literaturii. Este membru al Academy of Motion Picture Arts and Sciences, membru al Academiei Europene de Film şi al nou înfiinţatei Academii Cehe de Film şi televiziune. In prezent conduce Studio 89 şi este preşedinte al Consiliului Alfa TV (prima Fundaţie pentru colaborare în europa Centrală şi de Est).

După 1968 timp de mai mult de 20 de ani s-au produs puţine filme de valoare. O excepţie îl constituie filmul Ucho (Urechea) a lui Karel Kachyňadin 1970 axat pe obsesia regimului comunist de a trage cu urechea în vieţile private ale cetăţenilor. Fimul a fost interzis şi a nu a putut fi difuzat timp de alte două decenii.

După 1989 cea mai importantă creaţie cinematrografică a fost Kolya a lui Jan Svěrák,câştigătorul premiului Oscar pentru film străin în 1997. Filmul relatează povestea tandră şi plină de duioşie a unui băieţel rus de cinci ani care rămîne cu tatăl său, un violocencelist ceh în vârstă care a avut o căsătorie eşuată. Ultimul film al lui Svěrák Lume albastru-închiseste cel mai scump film ceh realizat până acum (6,5 milioane dolari) care a avut un succes răsunător atât în Cehia, cât şi în străinătate. Filmul prezintă viaţa a doi tineri cehi care s-au înrolat în Royal Air Force ca piloţi de atac în timpul celui de-al doilea război mondial în paralel cu o poveste de dragoste care forţează limitele prieteniei lor deoarece se îndrăgostesc de aceeaşi englezoaică.

Un alt regizor ceh care a creat unul dintre cele mai originale filme din Europa centrală este Saša Gideoncu Intoarcerea idiotului, o variantă a romanului clasic în care într-un orăşel de provincie un idiot îi deranjează prin prezenţa sa pe oamenii din jurul său. In mod tipic pentru filmul ceh sexualitatea este folosită pentru a exemplifica absurditatea vieţii cotidiene.

O caracteristică a tradiţiei cehe de film o constituie ecranizarea basmelor care în vremea regimului socialist a oferit tinerilor actori posibilitatea necontroversată de a-şi câştiga existenţa într-un mod necompromiţător. Filmele turnate în castele bine conservate în localităţi cu aspect medieval evocă poveşti de dragoste simple, desfăşurate într-o lume ireală. Deşi valoarea lor artistică este discutabilă, jocul artiştilor este întotdeauna de calitate.

O altă caracteristică a cinematografiei cehe o constituie filmul animat, a cărui tradiţie începe după cel de-al doilea război mondial. Reprezentanţii de frunte ai filmului animat ceh au fost: Jiří Trnka, Karel Zeman şi Hermýna Týrlová. Filmele animate cehe pot fi vizionate la Centrul special amenajat de la castelul Kratochvile, la 20 km de Prachatice în Cehia de sud.

Un eveniment important în domeniul cinematografiei din Cehia, dar şi din întreaga lume îl reprezintă Festivalul Filmului de la Karlovy Vary care din 1950 se organizează odată la doi ani. Organizaţia FIAPF l-a clasificat ca festival de categoria A, la fel ca cele de Cannes, Berlin, Veneţia şi Tokio. Deşi în perioada 1959-1963 a fost obligat să se alterneze cu Festivalul de la Moscova, este singurul festival de film din fostul bloc comunist care a atins cel mai înalt grad de audienţă internaţională,. Festivalul are câte o temă anuală şi a introdus şi o nouă categorie de filme, respectiv filmele de debut ale tinerilor regizori. Din 1994 organizarea lui a fost preluată dee actorul Jíří Bartoška şi criticiul de film Eva Zaoralová.

In decembrie 1983 Societatea de film şi televiziune FEBIO a avut iniţiativa înfiinţării unui studio ceh de creaţie independentă a filmelor documentare şi a festivalului dee film documentar Fabiofest, festival unic de acest fel în Europa.

Literatura

Baza istorică a literaturii cehe o constituie Cronicile boeme scrise de diaconul Cosma care povestesc istoria din timpuri legendare, de la părintele Cech până la începutul secolului al 12-lea. La curtea regilor din dinastia Přemysl a fost încurajată literatura în limba germană şi cele mai timpurii texte păstrate în limba cehă au fost scrise abia la în ultima parte a secolului al 13-lea. In timpul domniei lui Carol IV (1347-1378) s-a dezvoltat învăţământul şi literatura atât în limba germană, cât şi în limba cehă. In secolul al 15-lea în timpul mişcării husite au fost create tratate şi imnuri scrise în limba cehă. Importanţa lui Jan Hus care a fost şi rector şi profesor la Universitatea Carolină se datorează nu numai slujbelor ţinute în limba cehă şi scrisorilor sale, dar şi faptului că a pus bazele reformei ortografiei cehe prin tratatul De orthographia Bohemica (rector şi profesor la Universitatea Carolină). Una dintre personalităţile marcante din istoria literară cehă este Jan Amos Komenský (1592-1670), cunoscut în genral sub numele său latin Comenius. Profesor, filozof, scriitor şi teolog el a fost un reformator al învăţământului şi educaţiei, ideile sale progresite din domeniul pedagogiei fiind actuale şi astăzi. Cea mai cunoscută lucrare a sa Orbis Sensualium Pictus (Lumea prin imagini 1654) a fost timp de mai mulţi ani cel mai folosit manual în Germania.

Reformele împăratului Iosif II (1741-1790), mai ales abolirea iobăgiei, au însemnat o perioadă de renaştere naţională care a marcat începutul unei noi perioade şi în literatura cehă. Filologul şi istoricul Josef Dobrovský (1753-1829), lingvist, istoric şi fondatorul slavisticii este autorul unei vaste opere ştiinţifice, al cărei scop primordial a fost stabilirea normelor literare ale limbii cehe. In acest sens, trebuie menţionate lucrările Istoria limbii şi a literaturii cehe(1792,1818), Prozodia cehă în care dezvoltă teoria versificaţiei cehe, Dicţionarul germano-ceh (1802,1821) şi Gramatica detaliată a limbii cehe (1809,1819). Josef Jungmann (1773-1847) este cratorul unui program naţional conceput în mod democratic care a influenţat fundamental cultura cehă din sec.al 19-lea. Prin opera sa ştiinţifică a contribuit la formarea linvisticii cehe. Lucrarea sa Poetica (1820,1845) constituie primul manual ceh de teorie literară, iar Istoria literaturii cehe (1825,1849) prezintă pentru prima oară în limba cehă istoria literaturii cehe. A elaborat Dicţionarul ceh-german(1834-1839) care reprezintă fundamentul întregii culturi şi literaturi cehe, deoarece a dovedit că fondul lexical al limbii cehe este capabil să îndeplinească toate cerinţele impuse de gradul de dezvoltare al societăţii.

Scriitorii cei mai importanţi ai acestei perioade care au atins apogeul în 1858 au fost: prozatoarea Božena Němcová (1820-1862) a scris povestiri inspirate din viaţa de la ţară şi celebrul roman Bunica (1855). Scriitoarea a avut capacitatea deosebită de a povesti lucruri din viaţa cotidiană şi de a releva măreţia umană şi generozitatea omului simplu; publicistul şi poetul Karel Havlíček (1821-1856) clasic al satirei politice cehe, adversar spiritual al absolutismului şi autorităţii bisericeşti, creatorul unei opere care militează pentru idealul unui om liber, autentic şi cu gândire sănătoasă; dramaturgul Josef Kajetán Tyl (1808-1856) a scris povestiri cu tematică inspirată pentru prima dată din viaţa contemporană. Dar cea mai importantă activitate a sa a fost cea de dramaturg, iar dramele sale sociale şi piesele istorice au creat repertoriul de bază al viitorului Teatru Naţional;fondatorul dramei cehe este considerat însă Václav Kliment Klicpera (1792-1859), ale cărui piese sunt jucate şi astăzi. Bazele poeziei cehe moderne au fost puse de Karel Hynek Mácha (1810-1836) care în poeziile sale (cel mai reprezentativ este poemul Mai -1836) a creat un întreg sistem de imagini poetice şi simboluri capabile să exprime experienţa interioară a omului într-o epocă care tocmai se năştea. Scriitorul, publicistul, prozatorul şi poetul praghez Jan Neruda(1834-1891) este deschizătorul de drumuri al realismului critic. Intreaga sa operă a fost inspirată de experienţa de viaţă şi realitatea socială concretă. Proza lui reprezentată mai ales de povestiri au fost de asemenea legate de programul literar realşist al lui Neruda. Primele sale povestiri grupate în Arabescuri (1864), prezintă destine groteşti sau tragice ale unor persoane care i-au rămas în memorie, alternând stilul obiectiv de narare cu cel subiectiv, gravitatea cu umorul, sentimentul cu raţiunea, compasiunea cu ironia, simplitatea cu spiritul. Viaţa din cartierul Mala Strana în anii 40 este prezentată în Povestiri din Mala Strana ( Povídky z Malé Strany)(1878) - o suită de nuvele şi schiţe concentrate în jurul unor personaje reale "figurky" care recompun diferite destine umane. Povestirile surprind caracterul specific al acestui cartier din Praga unde viaţa se desfăşoară liniştit şi tăcut departe de rumoarea marelui oraş, iar locuitorii au un caracter oarecum anacronic, dar şi un farmec aparte, trăind după ritualuri şi deprinderi parcă încremenite în timp. Acţiunea povestirilor se desfăşoară în spaţiul închis al câtorva cârciumi, case, străduţe şi surprinde o paletă de personaje foarte stratificate din punct de vedere social: comercianţi, pensionari,funcţionari cerşetori, notabilităţi ale oraşului. Stilul povestitorului trece de la gravitate la umor, ironie, satiră. In afară de proză, neruda a scris şi peste 2000 de foiletoane, impresii din călătorii efectuate în întrega lume. Povestirea Bucureşti - 1870 surprinde cu mult realism şi farmec atmosfera " Parisului de pe Dâmboviţa" de la sfârşitul secolului.

In semn de admiraţie şi respect pentru scriitorul ceh, cunoscutul poet chilian Pablo Neruda, laureatul premiului Nobel în 1971 a adoptat acest pseudonim.

Dar atunci când vorbeşti despre literatura cehă, nu se poate să nu te gândeşti la Peripeţiile bravului soldat Švejk, eroul cu acelaşi nume al celebrului roman scris de Jaroslav Hašek (1883-1923). Această satiră savuroasă şi umoristică despre viaţa militară a fost publicată în 1921, dar romanul a fost adus în atenţia publicului internaţional de către scriitorul austriac Max Brod, fiind publicat prima oară în limba engleză în 1930.

In multe privinţe povestea lui Švejk, un beţiv mincinos, hoţoman şi indisciplinat reflectă viaţa agitată şi aventuroasă a autorului care s-a sfârşit într-o criză de apatie alcoolică (de multe ori el trebuia să scrie ca să-şi poată plăti datoriile acumulate din cauza alcoolului). Dar pe de altă parte, Švejk este produsul unui cerc militar tipic şi al perioadei de la sfârşitul secolului al 19-lea din Austria. Această combinaţie de tip autentic şi imaginar, de supunere a omului mărunt şi viclenie însoţită de cinism a fost respinsă de intelectualii cehi ca fiind distrugătoare pentru ideea naţională de a fi ceh. Dar, după cum susţine B.Brecht de pildă, nu omul mărunt este vinovat de toate aceste trăsături de caracter, ci circumstanţele în care a trăit.

Fondarea Republicii Cehoslovace independente în 1918 a deschis noi perspective literaturii. Una dintre personalităţile cele mai puternice care s-au impus după 1920 este Karel Čapek(1890 - 1924) fiul unui doctor de ţară, care a fost prieten cu primul preşedinte al noii republici T.G.Masaryk. Čapek a scris romane cu caracter utopic ( Fabrica de absolut, Krakatit, Războiul cu salamandrele, Viaţa şi opera compozitorului Foltyn), proză scurtă, drame utopice ( Reţeta Makropoulos, Din viaţa insectelor), note de călătorie, eseuri, cărţi pentru copii ( Nouă basme, Dasenka sau Viaţa unui căţel).

Un alt scriitor al acestei perioade a fost Jaroslav Seifert (1901-1986) care în 1984 avea să devină primul scriitor ceh laureat al premiului Nobel pentru literatură. Seifert a devenit celebru prin poeziile ce exprimau uimirea faţă de frumuseţea lumii Mărul din poală, Mâinile lui Venus ). Căzut în dizgraţie, în partea a doua a vieţii a meditat asupra valorilor efemere ale existenţei umane şi asupra sfârşitului omului.

Până la începutul anilor 60 nu au fost realizate opere literare de mare importanţă. Dar după ce cenzura politică a devenit mai relaxată, literatura a înflorit o dată cu romanele lui Milan Kundera(n. în1929 care din 1975 s-a stabilit în Franţa şi scrie în limba franceză) - Josef Škvorecký (născut în 1924, stabilit în Canada), Ludvík Vaculík(n.în 1926) , Ivan Klíma(n.1931) Bohumil Hrabal (1914-1977) - Mirifica întristare, L-am slujit pe regele englez, O singurătate zgomotoasă , Trenuri bine păzite , Ciocârlii pe sârmă şi Arnošt Lustig (n.în 1926). După douăzeci de ani de la Primăvara de la Praga din 1968 în literatura cehă se pot observa trei orientări literare distincte: autorii oficiali care aveau voie să-şi publice cărţile cu acordul statului şi al partidului; literatura cehilor exilaţi care aveau dificultăţi pentru a găsi audienţă internaţională şi samizdatul, adică operele scriitorilor care au continuat să locuiască în Cehoslovacia, dar au fost interzise sau au fost tipărite într-un număr restrâns, ajungând să fie distribuite din mână în mână. Dintre reprezentanţii cei mai de seamă sunt:

După 1989 viaţa literară s-a putu dezvolta în mod constant şi natural. Uniunea Scriitorilor a fost dizolvată, iar în locul ei a apărut Comunitatea scriitorilor cehi care în prezent este condusă de scriitoarea Eva Kant ůrková . In prezent trăiesc şi crează o serie de autori interesanţi, dintre care amintim doar câţiva: Michal Viewegh, Květa Legátová, Jáchym Topol, Antonín Bajaja, Miloš Urban, Petra Húlová. Un loc aparte ocupă opera de dramaturg şi eseist a fostului preşedinte al R.Cehe Václav Havel (n.1936) dintre care amintim: piesele de teatru: Ananarea, Largo desolato, Ispita, Posibilităţi îngreunate, culegerile de eseuri Politics and Conscience, Despre identitatea umană, Puterea celor fără de putere, Interogatoriu la distanţă, cartea epistolară Scrisori către Olga.