česky  english  română 

Căutare avansată
na_celou_sirku
Photo: (@MZV)
Articol de notificare Printează Micşorarea literelor Mărirea literelor

Firme cehe participante la INDAGRA 2016

Târgul internaţional Indagra de la Bucureşti, deschis oficial în data de 2 noiembrie 2016, este un târg internaţional consacrat în domeniul agriculturii şi al industriei alimentare. Acest târg unde se prezintă instalaţii şi echipamente din agricultură, domeniul alimentar, pomicultură şi creşterea animalelor, este o prestigioasă acţiune de acest gen din România.

Cea de-a 21–a ediţie din acest an, care s-a desfăşurat din nou sub patronajul preşedintelui României K. Johannis, a prezentat pe lângă principalele direcţii şi băuturi, tehnologie alimentară, de securitate şi logistică. In spaţiile arealului expoziţional ROMEXPO s-au prezentat aproximativ 720 de societăţi din 25 de ţări. Pe lângă Republica Cehă, au fost reprezentate cu standuri şi alte state, ca: Ungaria, Polonia, Germania, Turcia, Olanda, Franţa, Serbia sau Bulgaria. La ediţia din acest an au luat parte 10 firme cehe. In cadrul standului comun al CzechTrade s-au prezentat 4 firme: Amylo, Mikrop Čebin, Rubena şi Weloveyou. Liber şi-au mai expus produsele şi serviciile prin intermediul reprezentanţelor lor în România şi alte firme cehe - Zetor, FARMET, Eurositex, Midax Praha, AGRO CS, Mitas şi Renomia.

In timpul deschiderii festive, standurile expozanţilor cehi au fost vizitate de însuşi preşedintele K. Iohannis, care a participat la târg împreună cu A. Irimescu, ministrul agriculturii, cu dl. M. Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi cu alţi oaspeţi importanţi. La deschiderea oficială a târgului a participat şi V. Války, ambasadorul Rep. Cehe în România, care s-a întâlnit cu expozanţii cehi şi le-a vorbit despre tradiţia îndelungată a colaborării dintre Rep. Cehă şi România şi rolul cheie al sectorului agricol şi alimentar în cadul relaţiilor reciproce. Printre altele, a subliniat că „agricultura a fost întotdeauna un sector prioritar al colaborării ceho-române, iar astăzi ea joacă un rol foarte important în cadrul relaţiilor reciproce din domeniul economic, comercial şi investiţional“.

Ţinând cont de importanţa agriculturii şi de sprijinul guvernamental acordat agriculturii şi industriei alimentare în România şi care, conform hărţii oportunităţilor actuale, reprezintă un domeniu prioritar pentru exportul ceh, se va acorda un interes corespunzător din partea Ambasadei Rep. Cehe şi a reprezentanţei CzechTrade la Bucureşti pregătirii participării cehe la Târgul internaţional INDAGRA 2017, care se va desfăşura anul viitor în perioada 25 – 29 octombrie.

Milan Peprník, ministru-consilier, Ambasada Rep. Cehe la Bucureşti