česky  english  română 

Căutare avansată
Articol de notificare Printează Micşorarea literelor Mărirea literelor

La Ploieşti a fost vernisată o expoziţie cu prilejul comemorării a 100 de ani de la izbucnirea primului război mondial

In ziua de 25 august 2014 la Palatul Culturii din Ploieşti a avut loc vernisajul expoziţiei „Arta în tranşeele primului război mondial“ dedicată reflectării războiului în operele artiştilor plastici cehi.

Pe baza înţelegerii între ambasadorul Jiří Šitler şi cei mai înalţi reprezentanti  ai judeţului Prahova stabilită în timpul vizitei ambasadorului la Ploieşti în data de 31.7.2014, după Bucureşti, expoziţia este prezentată şi la Ploieşti. Expoziţia a fost inaugurată de şeful adjunct al misiunii Tomáš Vostrý împreună cu directoarea Emilia Iancu în prezenţa prefectului Rodica Paraschiv şi a preşedintelui consiliului judeţean Mircea Cosma.

Au fost prezenţi reprezentanti ai instituţiilor locale, reprezentanţii forţelor armate, veterani de război, istorici, reprezentanti ai mass-mediei într-un număr total de circa 60 de persoane. În alocuţiunea sa T.Vostrý a subliniat că „prin această expoziţie dorim să  comemorăm toate victimele şi participanţii la primul război mondial fără a ţine sema de partea cui au luptat“.

Expoziţia a fost pregătită de Ambasada Republicii Cehe împreună cu Institutul de istorie militară din Praga şi Departamentul de diplomaţie publică al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe. Expoziţia cuprinde printre altele opere ale următorilor artisti: František Kupka, Otto Gutfreund, Emil Filla, Jan Štursa, Václav Špála, Josef Váchal, Vincenc Beneš, Ladislav Šíma, Vojtěch Preissig şi altii.

Expoziţia va fi deschisă până pe 5.9.2014.