česky  english  română 

Căutare avansată
pika
Photo: (@MZV)
Articol de notificare Printează Micşorarea literelor Mărirea literelor

Vernisajul expoziţiei Generalul Heliodor Píka

In data de 13 mai 2013, la Cercul Militar Naţional a avut loc vernisajul expoziţiei dedicată generalului Heliodor Píka şi mai ales, activităţii lui în România.

Expoziţia a fost deschisă de către ambasadorul Jiří Šitler împreună cu principele Radu, cu dl. Sebastian Huluban, secretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale şi cu colonelul Cristian Dorca, directorul Cercului Militar National. Au fost prezenţi veterani din cel de-al doilea război mondial, reprezentanţi ai instituţiilor româneşti, istorici, ziarişti şi reprezentanţi ai corpului diplomatic, în primul rând ataşaţi militari acreditaţi în România.

In discursul său, ambasadorul Šitler a subliniat rolul lui Heliodor Píka ca apărător al libertăţii, decenţei şi democraţiei şi de mare prieten al României. Principele Radu a subliniat faptul că, această acţiune este „un act de conştiinţă civică şi militară” şi a amintit rolul familiei regale române în construirea alianţei dintre România şi Cehoslovacia. Secretarul de stat Sebastian Huluban a constatat că personalitatea generalului Píka este bine cunoscută de către specialiştii şi istoricii români.

Expoziţia a fost pregătită de către Muzeul regional Sileziei, concret Memorialul celui de-al doilea război mondial de la Hrabyně. Helidor Píka a activat în România între anii 1932 - 37 ca ataşat militar al Cehoslovaciei, iar între anii 1939-40 ca reprezentant al rezistenţei cehoslovace. El este deţinătorul celor mai înalte distincţii româneşti. In anul 1949 a devenit prima victimă a monstruoaselor procese comuniste din Cehoslovacia.

Revista Magazin Istoric a prezentat în numărul său din mai un amplu material, dedicat  personalităţii lui Heliodor Píka.

Expoziţia va dura până în 26 mai. Adresa: Cercul Militar Naţional, Sala Foaier (Bld. Regina Elisabeta).