по-русски  česky  română 

Căutare avansată
Articol de notificare Printează Micşorarea literelor Mărirea literelor

Succesul industriei viti-vinicole moldovenesti în anul 2019 și perspectivele neînbucurătoare de viitor

Unul dintre sectoarele cheie ale economiei moldovenești este viticultura, unde o tendință progresivă a predominat în ultimii ani. În 2019, în ciuda supraproducției de vin în lume, Moldova a obținut rezultate bune la exportul de vin și la numărul de premii primite. Volumul total de vin vândut pe piețele externe a crescut cu 10% în 2019 față de 2018, vinificatorii au putut vinde 80% din vinul produs în străinătate, în 71 de țări. Veniturile din exportul de distilate au crescut și cu 20%.
 

În 2019, Moldova a exportat vinuri în sticle în valoare de 80 de milioane dolari SUA, cu o creștere anuală de 9%. Volumul de vin vrac exportat a atins valoarea de 58 de milioane de dolari SUA, ceea ce reprezintă o creștere de 3% față de 2018. Principala destinație a exporturilor de vin îmbuteliat din Moldova au fost România, Polonia și Rusia. Principalele destinații pentru exportul de vin în vrac sunt Belarus, Georgia, Rusia, Marea Britanie, Cehia, România, Germania, Ucraina, China și Italia.

În cazul Moldovei, viticultura și producția vinului  joacă un rol important în crearea de locuri de muncă în zonele rurale. Conform registrului de vinuri, oficial sunt înregistrați în Moldova 36.500 de proprietari de viță de vie și 199 de producători de vin, aproape 70% dintre ei având propriile plantații de viță de viei. Suprafața totală a plantațiilor de viță de vie  din Moldova este de 124.000 de hectare. Deocamdată sunt înregistrate în registrul vinului și viței de vie,  50.200 de hectare.

În 2019 au fost investiți peste 31 de milioane dolari SUA în cultivarea și producerea vinului. Aproape 20% din aceste investiții au fost acoperite de către stat din Fondul de subvenții de stat, din care 1,4 de milioane dolari SUA au fost investiți în modernizarea vinăriilor și 13,5 de milioane dolari SUA în plantarea viilor noi și dezrădăcinarea viilor vechi.

În ultimii ani, vinificatorii produc din ce în ce mai multe vinuri cu indicație geografică protejată (IGP), cu o creștere accentuată de 40% în 2019 în sectorul vinului spumant, cu indicație geografică protejată. Registrul de viță de vie și vin, a cărui înființare în Moldova a fost finanțată de Agenția Cehă de Dezvoltare în cadrul cooperării pentru dezvoltare externă a Republicii Cehe, în parteneriat cu agenția americană de dezvoltare USAID, ceea ce a contribuit, de asemenea, la o astfel de creștere.

Potrivit Oficiului Național pentru Struguri și Vin, în 2019, vinurile îmbuteliate produse în Moldova au câștigat 842 de premii la 43 de concursuri internaționale de specialitate. 61 de vinuri moldovenești au primit astfel premii de la juriile străine, liderul numărului de premii rămâne vinăria Fautor cu un număr record de 124 de medalii primite. Urmează vinăriile Purcari și Chateau Vartely și Cricova, care își păstrează poziția, însă printre câștigători au apărut și noi vinarii, precum Imperial Vin, Aurelius Winery, Chateau Cristi și Suvorov Vin.

Pandemia COVID-19 afectează industria vitivinicolă globală și industria mondială, inclusiv Moldova. Potrivit Agenției Naționale pentru Struguri și Vin, exporturile de produse vinicole moldovenești în 2020 pot scădea cu 30-50% față de 2019. Conform statisticilor, exporturile de produse vinicole din Moldova au scăzut cu 9% în martie 2020 față de aceeași perioadă din 2019. Principalele motive ale declinului preconizat includ constrângerile logistice datorate măsurilor de carantină, reducerea cererii pe piețele tradiționale și amânarea sau anularea acțiunilor de promovare a vinului. Din păcate, pandemia vine într-o perioadă în care viticultura moldovenească a început încet să iasă din criza sistemică, cauzată în special de mai multe interdicții rusești asupra importurilor de produse vinicole din Moldova în trecut.

Kateřina Šilhánková, diplomată economică a Ambasadei Republicii Cehe în Moldova

Vinăria CRICOVA

Vinăria CRICOVA