по-русски  česky  română 

Căutare avansată
Articol de notificare Printează Micşorarea literelor Mărirea literelor

Lansarea curselor de zbor ale companiei aeriene cehe ČSA Cargo

(This article expired 28.12.2014.)

În ziua de 15 noiembrie 2012, Aeroportul Internaţional Chişinău cu Czech Airlines Cargo şi Moldavian Ground Handling a lansat curse regulate de tip cargo între Praga şi Chişinău.

Pe Aeroportul Internaţional Chişinău, zborurile companiei Czech Airlines Cargo vor fi deservite de compania parteneră MGH Ground Handling, iar vânzările pe piaţa Republicii Moldova vor fi promovate prin parteneriatul de tip Cargo GSA (General Sales Agent) cu compania Moldavian Airlines.

Zborurile sunt operate de la 29 octombrie 2012, de două ori pe săptămână, în zilele  de luni şi joi, pe aeronava de tip ATR 72-200. Capacitatea de transportare a aeronavei este de 7000 kg şi 65 metri cubi. Iniţial aceasta va fi utilizată în principal pentru nevoile de livrare poştală, dar în viitor ar trebui să fie un factor important în consolidarea relaţiilor de schimb de mărfuri între cele două ţări.

La festivitatea legată de sosirea aeronavei pe Aeroportul Internaţional Chişinău au participat prim-ministrul moldovean Vlad Filat, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Cehe în Republica Moldova Jaromír Kvapil, care a subliniat importanţa acestui pas în creşterea schimburilor comerciale între Republica Moldova şi Republica Cehă, şi directorul companiei aeriene cehe ČSA Cargo Jan Grabmuller.

Lansarea pe piaţa transportului aerian de încărcături din Moldova a serviciilor companiei menţionate va duce la dezvoltarea sectorului transportului aerian de mărfuri, şi va oferi noi posibilităţi de dezvoltare economică a ţării. Czech Airlines Cargo este prima companie cargo străină care va opera curse regulate pe Aeroportul Internaţional Chişinău. Aceasta va favoriza nu doar îmbunătăţirea indicilor economici ai aeroportului la acest capitol, ci va stimula şi importul/exportul direct între Moldova şi Uniunea Europeană.

Odată cu introducerea curselor spre Chişinău, Czech Airlines Cargo îşi extinde reţeaua de zboruri, dar şi serviciile oferite partenerilor săi de afaceri pe pieţele strategice. Totodată, Czech Airlines Cargo îşi sporeşte capacităţile pe multe dintre cele mai aglomerate destinaţii, în scopul de a satisface cerinţele clienţilor. Pe lângă zborurile regulate, compania Czech Airlines Cargo poate oferi posibilităţi suplimentare pentru transportarea încărcăturilor din Praga spre Belgrad, Minsk, Skopje şi Sofia.

cargo1

cargo2

cargo3